Dacă aș putea vorbi în toate limbile pământului, tot nu mi-ar fi suficient uneori să exprim ce simt, ce gândesc, ce haos, ce amestec de stări, trăiri sunt. Dacă toată tăcerea universului mi s-ar ghemui în suflet, tot aș mai avea nevoie de un strop. Paradoxal? Nu. Stări de spirit? Poate. Melancolie de primăvară? Sete de viaţă? Dor de zbor? De sens? Timpul zboară altfel când taci. Shhhhht! Nu tulbura liniștea cu gândurile tale!
Încă un text fără sens. Nu e primul și nici ultimul.
Cred că la început a fost liniștea și fiindcă la un moment dat i s-a făcut frică, a strigat. Așa s-a născut zgomotul. Sau o fi fost invers? Poate la început a fost zgomotul și fiindcă se săturase să-și tot audă vocea a tăcut câteva momente, atunci s-a născut liniștea.
Să fie zgomot, mult zgomot, să nu mai aud când îmi oftează sufletul…
Licurici 
Foarte frumos!
ApreciazăApreciază